Blog

Raeţchi şi scenariul “catastrofă” în care preşedintele ar fi obligat să-l pună pe Dragnea premier

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a afirmat că se conturează două variante de premier după alegerile parlamentare, Dacian Cioloş şi Liviu Dragnea, considerând ultima variantă ca ”o catastrofă”, în condiţiile în care PSD ar putea forţa mâna preşedintelui Iohannis să-l desemneze pe Dragnea recurgând la ameninţări cu suspendarea.

”Aşa cum arată lucrurile acum, în toamnă se conturează – subtil, progresiv – o luptă în jurul a două variante de premier: Cioloş, sprijinit de PNL (pentru un guvern politic, dar şi cu specialişti independenţi) şi Dragnea, sprijinit cu jumătate de gură de PSD (atât cât le permite statutul lui de condamnat penal)”, a scris Ovidiu Raeţchi pe Facebook, conform news.ro.

Raeţchi atenţionează că un eventual refuz al preşedintelui Klaus Iohannis de a-l desemna pe Dragnea conducerea viitorului Executiv, există riscul ca social-democraţii să recurgă la ameninţarea cu suspendarea din funcţie a şefului statului. ”Ar fi o catastrofă ca PSD să nu asume deschis nominalizarea lui Dragnea, să câştige alegerile şi apoi să meargă cu numele acestuia la Cotroceni, forţând mâna preşedintelui Iohannis cu ameninţări de suspendare”, consideră liberalul.

În aceste circumstanţe, PNL ar trebui să împiedice un eventual succes al PSD în alegeri printr-o deschidere mai mare a partidului care să-i asigure victoria.

”Cred că ar fi foarte util ca (…) liberalii să deschidă cât mai mult dialogul cu mişcările civice locale, cu partidele emergente şi cu experţii tineri, apolitici, dar cu potenţial guvernamental”, a conchis Raeţchi.

Articolul a fost publicat pe data de 12 iulie 2016 și poate fi accesat la următorul link: http://www.realitatea.net/raetchi-despre-scenariul-catastofa-in-care-presedintele-ar-fi-obligat-sa-l-puna-pe-dragnea-premier_1958101.html

 

Dragnea şi Ponta ar trebui să dea copy-paste după gestul lui Oprea, spune liberalul Ovidiu Raeţchi

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi le solicită social-democraţilor Liviu Dragnea şi Victor Ponta să copieze gestul preşedintelui fondator al UNPR, Gabriel Oprea, de a ieşi din viaţa politică, invocând problemele juridice ale acestora.

“Atât Liviu Dragnea, cât şi Victor Ponta ar trebui să ia aminte şi să copieze gestul lui Gabriel Oprea de a ieşi din viaţa politică. Chiar dacă a durat mult, fostul şef al UNPR a luat o decizie salutară şi se pare că renunţă la cariera politică. Cu toate acestea, Liviu Dragnea nu are nicio remuşcare în a conduce PSD, chiar dacă este condamnat şi inculpat într-un alt dosar, în timp ce fostul premier Victor Ponta – foarte activ în spaţiul public – este trimis în judecată şi şi-a plagiat teza de doctorat”, precizează liberalul într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES.

El adăugă că este necesară “o resetare a scenei politice”, dar nu în funcţie de criteriul de vârstă, ci de competenţă şi integritate. Raeţchi menţionează că PNL şi-a asumat şi va continua să aplice la alegerile parlamentare criteriile de integritate.

“La PSD, însă, se pare că problemele cu legea sunt obligatorii pentru a obţine funcţii înalte în partid. Este important să înţelegem că dincolo de unele rezultate de la alegerile de pe 5 iunie, precum cel din Baia Mare, partidele au datoria morală faţă de societate şi electorat de a-şi selecta corespunzător candidaţii, ţinând cont de principii, integritate şi corectitudine”, conchide liberalul.

Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat, vineri, că se retrage din partid şi că va activa ca senator independent, iar la finalul mandatului de parlamentar va ieşi din politică.

Articolul a fost publicat pe data de 2 iulie 2016 și poate fi accesat la următorul link: http://www.romanialibera.ro/politica/partide/dragnea-si-ponta-ar-trebui-sa-dea-copy-paste-dupa-gestul-lui-oprea–spune-liberalul-ovidiu-raetchi-421631

 

Raeţchi sare în apărarea Alinei Gorghiu: Ponta, mitocan! Suferă de depresie postpenală

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a criticat, miercuri, declaraţia lui Victor Ponta potrivit căreia Alina Gorghiu este în depresie postnatală, afirmând că Ponta este „mitocan” şi suferă de depresie postpenală care poate duce, în cazul liderilor PSD, la “împuşcarea în fular”.

Victor Ponta a spus, ieri, textual: <<Alina Gorghiu este în depresie postnatală. Trebuie să îi înţelegem isteria>>. În primul rând, domnul Ponta este mitocan pentru că 80% dintre mame suferă de acest sindrom în primele zile după naştere şi tipul acesta de glumă pe seama unei afecţiuni îmi aminteşte exact de golanul din curtea şcolii care râdeau de copiii care nu au bani, cărora le lipseşte o mână sau de copiii care poartă ochelari. Culmea, domnul Ponta fiind însuşi un ochelarist”, a declarat deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, susţinut de PNL în cursa pentru Primăria Sectorului 5.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că Victor Ponta ar putea suferi de “depresie postpenală” sau “pre-penitenciară” care, în forme grave, poate duce la “împuşcarea în fular” (referire la cazul lui Adrian Năstase-nr.).

“Ce mă îngrijorează este că domnul Ponta însuşi, după ce a vorbit de conspiraţii în cazul Colectiv, după ce vorbeşte despre conspiraţii şi de implicarea domnului Iohannis în accidente de maşină, pare să fie isteric fără să poată invoca raţiuni medicale. Mă întreb dacă nu cumva în cazul domnului Ponta putem să vorbim mai degrabă, îi sugerez public să facă un control, dacă nu putem vorbi despre o depresie postpenală şi dacă nu cumva, într-o formă agravată a acestei depresii este vorba despre o depresie pre-penitenciară, care în cazul liderilor PSD-işti poate duce, în forme foarte grave, chiar la autoîmpuşcarea în fular”, a mai spus Raeţchi.

 Victor Ponta a declarat, marţi, că Alina Gorghiu, copreşedintele PNL are o criză de isterie când susţine că PSD şi Tăriceanu pregătesc suspendarea lui Iohannis pentru că “are sindromul postnatal”. “Cred că are sindromul postnatal! O criză de isterie pe care trebuie să o înţelegem”, a declarat Victor Ponta, în urma acuzaţiilor făcute de copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
Articolul a fost publicat pe data de 25 mai 2016 și poate fi accesat la următorul link: http://www.mediafax.ro/politic/raetchi-sare-in-apararea-alinei-gorghiu-ponta-mitocan-sufera-de-depresie-postpenala-15372812

Ovidiu Raeţchi (PNL): ‘Valeriu Zgonea, fii bărbat! Demisionează din PSD şi de la şefia Camerei’

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi îi cere lui Valeriu Zgonea să îşi pună în aplicare promisiunea de a demisiona din PSD, dar şi de la şefia Camerei Deputaţilor, dacă este într-adevăr deranjat de refuzul lui Liviu Dragnea de a pleca de la conducerea PSD după sentinţa de vineri. De asemenea, Raeţchi îi solicită lui Dragnea demisia de urgenţă din funcţia de preşedinte al partidului, argumentând că orice zi petrecută de acesta la şefia PSD este o insultă la adresa social-democraţiei şi aduce prejudicii imaginii României.

„Înţeleg că Valeriu Zgonea a afirmat că se gândeşte să  demisioneze din PSD dacă şeful său, Liuviu Dragnea, nu pleacă de la conducerea partidului după sentinţa de vineri. Mai întâi pe surse, apoi a recunoscut cu jumătate de gură după ce a fost luat la întrebări de jurnalişti. Lansez o provocare pentru Valeriu Zgonea: dacă e bărbat atunci să nu se limiteze la a ne promite demisia, ci să şi treacă la fapte. Mai mult, e puţin relevant dacă va demisiona din funcţiile din PSD, ar trebui să plece şi de la şefia Camerei. Până la urmă, are această poziţie în stat pentru că este susţinut de partidul condus de Liviu Dragnea”.

Raeţchi a punctat că liberalii care au probleme cu legea au făcut singuri un pas în spate, exemplu pe care PSD ar trebui să îl urmeze.

„Impresia mea este aceea că atitudinea lui Valeriu Zgonea nu are nicio legătură cu grija sa pentru democraţie, ci asistăm la o simplă luptă pentru putere în interiorul PSD. Să nu uităm că Valeriu Zgonea a fost cel care a inventat votul separat pe cererile de reţinere şi arestare de la Camera Deputaţilor, o găselniţă pe care şi domnul Tăriceanu este probabil, invidios. Indiscutabil, Liviu Dragnea trebuie să plece de urgenţă de la şefia PSD. Orice zi pe care o petrece în continuare la conducerea partidului este o insultă la adresa electoratului social-democrat şi nu numai. Inclusiv imaginea României este afectată. Nu în ultimul rând, îi invit pe liderii social-democraţi să ia exemplu de la PNL şi să observe că liberalii care au probleme cu legea au făcut un pas în spate, chiar dacă sunt doar în faza cercetării penale”.

Articolul a fost publicat pe data de 23 aprilie 2016 și poate fi accesat la următorul link: http://www.stiripesurse.ro/ovidiu-raetchi-pnl-valeriu-zgonea-fii-barbat-demisioneaza-din-psd-si-de-la-sefia-camerei_991981.html

 

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raeţchi, incident neplăcut în plină campanie. A fost mușcat de un câine în parc

Incident neplăcut pentru candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raeţchi. Acesta a avut parte de o întâlnire nu tocmai plăcută cu un “locuitor din Sectorul 5”.

Mai precis, din dorinţa de a strânge cât mai multe voturi, candidatul s-a lăsat muşcat de un patruped.

Momentul a fost povestit chiar de Ovidiu Raeţchi pe pagina sa de socializare: “Tocmai m-a muşcat un pechinez în plină acţiune electorală. Mergeam prin Parcul Sebastian şi discutam două proiecte legislative când micul dragon (uşor chel, din ce-mi amintesc) a ţăşnit de sub o bancă şi, sub privirile tandre ale stăpânei, s-a înfipt direct în tibia mea. Nu m-am ferit, logic – să nu mă vadă electoratul ezitând; ba chiar am întins piciorul, venind în întâmpinarea locuitorului patruped din Sectorul 5. Şi, în timp ce zâmbeam cald şi prietenos stăpânei, cu pechinezul înfipt în picior, spunându-i să nu-şi facă nicio grijă şi mulţumindu-i practic pentru această muşcătură care ma onorează, mi-am dat seama că am luat-o totuşi razna complet de la campania asta electorală”.

Articolul a fost publicat pe data de 17 mai 2016 și poate fi accesat la următorul link: http://www.antena3.ro/alegeri2016/candidatul-pnl-la-primaria-sectorului-5-ovidiu-raetchi-incident-neplacut-in-plina-campanie-a-fost-356869.html

 

Raetchi, candidatul PNL la Sectorul 5, se delimiteaza de Marian Munteanu: “Ma despart de dansul mai multe lucruri. Eu stiu ca Zelea Codreanu a fost criminal”

Candidatul PNL la Primaria sectorului 5 al Capitalei, deputatul Ovidiu Raetchi, vrea sa se “desparta” in campania electorala de candidatului PNL la Primaria Capitalei, Marian Munteanu. “Ma despart de dansul mai multe lucruri si de aceea cred ca fiecare trebuie sa-si faca propria campanie”, a declarat el pentruZiare.com.

“Am invatat un element de strategie din ceea ce s-a intamplat in urma cu saptamana. Atunci eram toti cei 7 candidati liberali pe aceeasi fata de cort, ceea ce nu a fost inspirat pentru ca o problema a unuia se rasfrange asupra celorlalti. De asta cred ca am invatat sa ne separam campaniile si sunt convins ca asta vom face pentru ca suntem oameni diferiti cu idei diferite si nu are sens ca 7 pozitionari pe teme diverse sa fie asumate laolalta”, a precizat el.

“L-am auzit de exemplu spunand ca nu stie daca Zelea Codreanu a fost un criminal. Eu stiu sigur ca a fost criminal. Se stie cine e victima, au fost martori. De asemenea am vazut lucruri care tin de importanta Miscarii legionare, de elementele ei pozitive. Eu cred ca Miscarea legionara a fost integral o aiureala in dimensiunea ei politica, a fost o miscare terorista care a ucis trei prim-ministrii ai Romaniei si cat a avut acces la putere nu a facut nimic semnificativ, ba a si legat numele Romaniei de un pogrom sinistru, cu oameni atarnati la abator in carlige si cu masacrul de la Jilava unde, de exemplu, rabinul Gutman, devenit unul dintre rabinii importanti ai Israelului, si-a pierdut ambii fii, pe Iancu si pe Iosif, pe care ii tinea de mana. Ambii au fost executati, rabinul a scapat miraculos si s-a intors in Israel”, a mai spus Raetchi.

Articolul a fost publicat pe data de 19 aprilie 2016 și poate fi accesat la următorul link: http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2016_bucuresti-20946385-raetchi-candidatul-pnl-sectorul-5-desparte-marian-munteanu-stiu-zelea-codreanu-fost-criminal.htm