Opinia despre patriarhul Daniel mi-am format-o, paradoxal, in Orient. Observand acolo modul in care a gestionat interesele BOR (si, implicit, ale Romaniei) la Locurile Sfinte. E o istorie de diplomatie bisericeasca stufoasa, care implica negocieri de pe pozitii taioase cu grecii, de pilda – dar concluzia e asta: patriarhul e un tip hotarat, tenace, greu de induplecat. “O nuca tare”, ii zic preotii romani.

Aceasta nuca tare a jucat cu vointa incordata marele vis al BOR: o catedrala definitorie si spectaculoasa. Stia ca Biserica nu are bani pentru a o ridica. Putea, cel mult, sa o inceapa, sa puna lucrurile in miscare, avand apoi argumentul ca nu putem abandona o constructie atat de avansata.

Patriarhul, cu alte cuvinte, a utilizat tehnica piciorului in prag si ne-a pus in fata faptului implinit. Iar acum, intr-adevar, pare nerezonabil sa abandonezi – asa cum s-a intamplat cu mega-muzeul de la Eroilor – o constructie care a inghitit zeci de milioane de euro. O constructie care va aduce, indiscutabil, un plus arhitectonic zonei sumbre de la Izvor si va insufleti turismul.

Asta e realitatea de la care plecam. O realitate care, din punctul meu de vedere, ar trebui asumata si transformata intr-o dezbatere publica rezonabila. Nu intr-o discutie despre credinta sau necredinta, ci despre interesul public. In acest moment, adevarul gol-golut e acesta: Catedrala Mantuirii Neamului se va face oricum. Si se va face, in mare parte, din bani publici. Asa a fost finantata si pana acum: Patriarhia cerea bani de la primari de sector, de la Primaria Generala, de la cutare sau cutare autoritate (Consiliul Judetean Vrancea a donat, Consiliul Judetean Ilfov a donat, Consiliul Judetean Timis a donat) – si primea. Putin de acolo, putin de dincolo – atat cat sa tina lucrarile in viata si sa nu devina o tema publica. Iar acesti bani vor continua sa vina – ctitori se pot gasi si in primariile din  Suceava sau Arad.

Problema e ca acest mod de a duce lucrurile la capat – cumva pe sestache si cu taraita – aduce un deserviciu general. Biserica e obligata sa faca bezele unor politicieni precari, noi avem un control mic asupra bugetelor si nu simtim ca ne apartine o constructie pentru care chiar platim, lucrarile se unduiesc in functie de momentul in care politicienii prind un moment bun sa mai aloce niste fonduri pe ascuns.

Ori, daca decidem ca nu putem abandona o constructie atat de avansata (ideea opusa, inghetarea lucrarilor, mi se pare nerezonabila) cred ca ar trebui sa ne asumam ideea unui fond special, unic si transparent, pentru finalizarea lucrarilor. Un fond public, din buget, cunoscut de toata lumea, care sa suplimenteze partea de contributie a Bisericii (la cat se ridica aceasta?) Fara sa mai lasam posibilitatea unui primar de sector – care are de facut crese si locuinte sociale – sa “doneze” dupa sufletul lui. Daca banii oricum merg spre Catedrala de la buget (si, repet, asta e premiza tare de la care trebuie sa plecam, asta e adevarul), macar sa mearga in mod controlat.

Iar apoi, dupa terminarea lucrarilor, drept recunostinta pentru aceasta solidaritate a poporului roman cu BOR, Biserica sa poata spune, de exemplu, ca din incasarile sale si ale Catedralei din urmatorii 10 ani va construi un Spital pentru copii. Si un centru pentru batrani fara apartinatori.

Ca banii oferiti de societate vor fi intorsi asupra ei cu o solidaritate egala.